Go to Top

The Dreaming – Australia se vede din SkyTower

Expoziție de artă aborigenă cu vânzare, o premieră în România: 15 oct.- 6 nov. 2015

SkyTower și Asociația non-profit Seeds vă invită să vizitați „The Dreaming” – cea mai mare expoziție de artă aborigenă contemporană din România.

Expoziția se desfășoară între 15 octombrie și 6 noiembrie în cladirea SkyTower, la 120 de metri deasupra Bucureștiului, la etajul 34 al celei mai înalte clădiri din România. Programul de vizitare este de la ora 11:00 la 19:30 de luni până vineri și de la 10:00 la 20:00 sâmbătă și duminică.

EXPOZIȚIA |„The Dreaming” reprezintă o călătorie unică în arta aborigenă și o reîntoarcere la esență prin intermediul celor 240 de picturi și obiecte de artă create de zeci de artiști aborigeni australieni în comunități și cooperative de producție artistice. Expuse la SkyTower în această perioadă, picturile sunt organizate în trei secțiuni diferite, reprezentative pentru momentele-cheie din evoluția artei aborigene: Geneza, Explozia, Universalitatea.

POVESTEA |Trăind pe pământurile lor timp de peste 60.000 de ani, păstrând mereu tradițiile și credințele ancestrale, aborigenii australieni pot spune cu mândrie că sunt cea mai veche cultură din lume, care a supraviețuit neîntrerupt până în zilele noastre. Chiar dacă nu au avut scriere fonetică, ei își transmiteau poveștile prin simboluri adaptate pentru a povesti narațiuni complexe, mediile folosite fiind piatra, nisipul, lemnul sau propriul corp.

SIMBOLURILE|„The Dreaming” sau „Dreamtime” reprezintă un sistem complex de cunoștințe, precepte religioase și legi, derivate din miturile creaționiste și care cuprind toate aspectele spirituale și fizice ale vieții aborigenilor australieni. Picturile tradiţionale aborigene pot fi interpretate ca fiind cărți arhaice care folosesc un anume set de reprezentări iconografice, asemănătoare pictogramelor,  în locul cuvintelor, pentru a relata mituri despre crearea Pământului și strămoşii totemici. Pictogramele compun hărţi care conțin informații esențiale despre surse de apă, plante sau hrană, hărți, fenomene atmosferice, spirite.

 The Dreaming înseamnă indentitatea noastră ca oameni. Învățătura culturală și tot ceea ce face parte din viața noastră.” – bătrânul Merv Penrith, Wallaga Lake, 1996

ARTA ABORIGENĂ |Arta indigenilor din Australia este un curent major în arta timpului nostru, iar expoziția „The Dreaming” fascinează prin simplitate și complexitate în același timp. De reținut numele celor mai bine cotați artiști aborigeni, reprezentați prin lucrările lor și în expoziția „The Dreaming”: Emilly Kngwarreye, Yannima Tommy Watson, Ningurra Napurrula, Ronnie Tjanpitjinpa, Gloria Pettyarre.

O parte dintre lucrările artiștilor aborigeni se pot achiziționa în shop-ul expoziției, iar lucrările expuse vor fi vândute într-o licitație caritabilă pe data de 5 noiembrie.

 DE CE SĂ VIZITĂM THE DREAMING?

„The Dreaming oferă o experiență unică, marcantă, fiind un exemplu elocvent de renaștere și transformare prin artă a unei culturi tradiționale în dialog cu modernitatea. Inițiativa noastră de a ne alătura ca partener și de a găzdui această expoziție a venit atât din dorința de a încuraja păstrarea tradițiilor românești, cât și din  viziunea SkyTower de a contribui la dezvoltarea culturală a comunității pe care o creăm” a declarat Ruxandra Grinzeanu, Director Executiv SkyTower Building.

Asociația non-profit Seeds din București, care organizează această expoziție în parteneriat cu SkyTower Building, își propune ca din fondurile strânse în cadrul acestei expoziții și din alte donații, să înființeze în anii următori câteva cooperative de artă tradițională românească în comunități izolate și defavorizate.

„Succesul și recunoașterea artei ancestrale a aborigenilor din Australia nu ar fi fost posibile fără descoperirea modelului cooperativelor de producție artistică, în cadrul cărora membrii grupurilor aborigene au reînvățat să trăiască și să își exprime credințele străvechi prin arta modernă. Prin activitatea noastră, urmărim să dezvoltăm acest model de succes și în România, pentru a revigora și aduce în modernitate filonul artistic tradițional, prin crearea de obiecte autentice, utile și vandabile.” a declarat Dan Cristea, Președintele Asociației Seeds.

Biletele, în valoare de 20 lei, respectiv 10 lei pentru copii, studenți sau pensionari, pot fi achiziționate la intrarea în expoziție și în rețelele  bilete.ro și Eventim.

Pe toată durata expoziției vor avea loc evenimente culturale pentru publicul larg, dar și evenimente dedicate colecționarilor de artă și comunității de business din România. Programul detaliat îl puteți găsi pe site-ul expoziției: www.thedreaming.ro.

 

 

Sursa : Comunicat de presa

, ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *