Go to Top

În 2017, Blue Air a depășit pragul de 5 milioane de pasageri

BLUE AIR, cea mai mare companie aeriana românească a transportat, în 2017, 5.061.790 pasageri, cu 70% mai mult față de anul anterior și peste estimările inițiale. Creșterea este și mai spectaculoasă dacă o raportăm la anul 2015, când a transportat puțin peste 2 milioane de pasageri.

Blue Air își menține, astfel, promisiunea față de pasageri și își dezvoltă constant portofoliul de rute și flota de aeronave. “Am reușit să avem un record și la numărul de rute, cu 104 rute operate regulat, și peste 700 de curse charter. Pasagerii noștri au primit foarte bine cele 33 de noi rute inaugurate în 2017. Și, chiar la finalul anului trecut, în timp ce românii se pregăteau de Revelion, echipa Blue Air a întâmpinat cu entuziam o nouă aeronavă Boeing 737-800”, a declarat Directorul General Blue Air Gheorghe Răcaru. racaru_92277100Creșterea numărului de pasageri cu 70% se datorează faptului că, în 2017, Blue Air a continuat să se extindă. Pe de o parte, cea mai mare companie aeriană românească a crescut numărul de rute interne, frecvența acestora, dar și legăturile directe între litoral cu o parte dintre orașele mari din România.

Blue Air se mândrește știind că a contribuit la dezvoltarea unor regiuni precum Moldova, prin baza de pe Aeroportul Internațional Iași, dar și Transilvania.Anul trecut a fost lansată și baza de la Constanța, care a operat zboruri 506 zboruri, către Roma (Fiumicino), Bruxelles, Cluj-Napoca, Iași, Oradea, Paris Beauvais și Timișoara. În același timp, Blue Air a mai venit cu următoarele noutăți pe bazele din România:

– De la Iași, au fost inaugurate, anul trecut, rute spre Torino, Valencia, München, Milano Bergamo, Florența și Glasgow.

– De la Cluj-Napoca au fost lansate rute noi spre Londra (Luton), Larnaca, Nisa și Tel Aviv.

– De la București a fost inaugurate curse spre: Tel Aviv, Copenhaga, Bordeaux, Oslo (Gardermoen), Helsinki.
Blue Air a crescut și numărul de rute externe. A fost inaugurată și o bază nouă, în Italia, la Alghero (cea de-a noua bază din portofoliul companiei). Iar pasagerii Blue Air au putut călători, în 2017, de pe bazele sale internaționale spre următoarele noi destinații: – De la Liverpool spre Roma, Milano Bergamo și Alicante. – De la Torino spre Copenhaga, Malaga, Sevilia, Lisabona și Trapani. – De la Larnaca (Cipru) spre Birmingham și Liverpool. – De la Alghero spre Roma Fiumicino.
O reușită a Blue Air în 2017, de care pasagerii încă nu au început să se bucure, este legată de comanda celor 12 avioane Boeing 737 MAX 8. Blue Air va deveni, astfel, primul operator de Boeing 737 MAX din România. Noile aeronave se vor alătura flotei începând cu vara anului 2019 și vor aduce un aport considerabil la creșterea performanțelor operaționale, cât și la protecția mediului. “Dacă în anul 2017 neam concentrat pe investiție puternică în flotă, în 2018 ne vom axa pe consolidarea companiei pe plan intern și extern”, a concluzionat Gheorghe Răcaru, Directorul General al Blue Air.

Despre Blue Air:
Blue Air și-a început activitatea pe 13 decembrie 2004, în prezent operând peste 100 de rute în Belgia, Cipru, Danemarca, Franța, Finlanda, Germania, Grecia, Irlanda, Israel, Italia, Norvegia, Marea Britanie, Portugalia, România, Suedia și Spania. Compania are nouă baze operaționale, în București, Bacău, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Larnaca, Liverpool, Torino și Alghero.
Blue Air a primit certificarea IATA Operational Safety Audit (IOSA) din partea International Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepționale de operare și este membru cu drepturi depline IATA. Blue Air operează o flotă de aeronave Boeing 737, având interioare moderne, ce asigură pasagerilor un confort sporit și o experiență îmbunătățită pe timpul zborului.

 

Sursa: comunicat  Blue Air

Sursa foto : comunicat & blog Blue Air

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.